Tâmplărie PVC

Pentru realizarea tâmplăriei PVC cu geam termopan, folosim profilurile Salamander. Compania Salamander are producţia de profile PVC pentru ferestre şi uşi dar şi centrul logistic în Bavaria, cu o lunga istorie, decenii de experienţă şi know-how.

Produsele sunt încadrate în clasa energetică A - standard european iar, termopanele sunt rezistente la intemperii, au suprafeţele netede si tratate antistatic ce împiedică depunerea prafului şi sunt uşor de curăţat, au o durabilitatea mare şi uşurinta în îngrijire. Protecţia termică datorata profilelor multi-camerale reduce semnificativ cheltuielile cu încălzirea locuinţei. Tâmplăria PVC asigură o foarte mare etanşeitate datorită tehnologiei de termosudură a profilelor din PVC. Fiind armate cu oţel, au coeficienţi de dilatare şi contractibilitate termică mai mici decât la aluminiu.

Ferestrele PVC nu dăunează mediului, nu sunt toxice sau poluante, nu degajă noxe şi nu necesită vopsire sau chituire. Au o durată mare de viaţă, de până la 50 de ani, certificată prin rezultatele testărilor de durabilitate. Tâmplăria dezafectată nu necesită depozitare sau ardere, fiind 100% ecologică, spre deosebire de tâmplăria din lemn stratificat.

Tâmplărie aluminiu

Fiabilitatea sistemelor de tâmplărie din aluminiu este optimă în cazul unei folosinţe intensive. Îmbinările sunt realizate prin sertizare mecanică, astfel că sistemele nu necesită alte structuri metalice.

Aliajele de aluminiu sunt rezistente, pot face uşor concurenţă oţelului, fiind de 43 de ori mai rezistente decât lemnul şi de 23 de ori decât PVC-ul. Aluminiul nu rugineşte şi este rezistent la agenţi de mediu, chimici şi fizici. Tâmplăria de aluminiu îşi menţine rezisenţa şi în prezenţa unor diferenţe mari de temperatură de la -200 °C pâna la +200 °C.

Calitatea şi durabilitatea unei tamplării fie PVc, fie aluminiu, sunt influenţate inclusiv de accesorii ca balamalele şi închizatorile. Deteriorarea sau funcţionarea deficitară a acestora determină reducerea duratei de utilizare şi creşterea costului de întreţinere. Numărul de cicluri închis / deschis la care trebuie să reziste accesoriile fără a-şi pierde calitatea este cuprins între 7.000 şi 14.000.

Galerie foto

SC TEHNOPROFIL SERV SRL, Str. Unirii, Nr. 81, Orăştie, România. Tel. 0727.807.980